Bucuresti

București este capitala României și, în același timp, cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În realitate Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane.La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.

Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare.

Așezare geografică și relieful

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E și E până la Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100–115 m, în partea nord-vestică, și 50–60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80–100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud:

Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90–95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5–1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 5o.
Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2–3 m și de 4–6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.
Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.
Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10–15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4–5 m în amonte și 7–8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare).
Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70–80 m și 80–90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5–1 km/km2 .

Apele, flora și fauna

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector. De remarcat este prezența nenumăraților maidanezi în parcurile și pe străzile capitalei.
Parcul Herăstrău
Clima

Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 35 grade Celsius) și cu puține precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă – vară să fie de până la 50 de grade.

Istorie
Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșit de secol XIV.

Pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III – XIII, până în Evul Mediu.

Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării Românești, din ordin turcesc, pentru a avea o capitala in zona de campie si aproape de Dunare, mai usor de controlat in comparatie cu Targoviste. Din acel moment se si trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înființează prima instituție de învățământ superior, Academia Domnească (1694) și este construit Palatul Mogoșoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia ființă la inițiativa spătarului Mihail Cantacuzino Spitalul Colțea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu și un cutremur și reconstruit în 1888. În scurt timp, Bucureștiul se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creșterea numărului meșteșugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, șalvaragiilor, zăbunarilor ș.a). Odată cu acestea continuă modernizarea orașului. Sunt create primele manufacturi și cișmele publice, iar populația se mărește continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp ce cel din 1831 număra 10.000 de case și 60.587 de locuitori).
Ateneul Român

Încet-încet apar o serie de instituții de interes (Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Cimitirul Șerban Vodă, Societatea Academică din București, Societatea Filarmonică din București, Universitatea din București, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din București, Ateneul Român, Banca Națională, cinematografe) și inovații în materie de tehnologie și cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Municipiul București a fost până la instaurarea regimului comunist în România reședința județului Ilfov (interbelic). În aceea perioadă era denumit “Micul Paris” datorită asemănării cu capitala franceză, dar și-a pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit ingrijorare cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraș, în special a acelora din centrul istoric.
Tratate semnate

28 mai 1812 – la sfârșitul Războiului Ruso-Turc, Principatul Moldovei pierde partea sa răsăriteană, Basarabia
3 martie 1886 – la sfârșitul războiului între Serbia și Bulgaria
10 august 1913 – la sfârșitul celui de-al Doilea Război Balcanic
4 august 1916 – tratatul de alianță între România și Antanta (Franța, Anglia, Rusia și Italia)
6 mai 1918 – tratatul între România și Puterile Centrale, care nu a fost niciodată ratificat

Articol principal: Economia României.

Bucureștiul este cel mai mare centru economic al României. În anul 2010 capitala a realizat aproximativ 22,7% din Produsul Intern Brut al României și împreună cu județul Ilfov 25,3% conform datelor instituțiilor de specialitate, iar PIB/locuitor cu 240% mai ridicat decat media națională. În București se regăsește cea mai mare parte dintre ramurile economice specifice României excluzând agricultura. Începând cu domeniul serviciilor și terminând cu construcțiile. Întreprinderile constructoare de mașini (utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, mașini și utilaje agricole, locomotive, vagoane, avioane și elicoptere, autobuze). Industrie electrotehnică, electronică, mecanică fină, optică. Întreprinderi chimice, de materiale de construcție, de prelucrare a lemnului. Bucureștiul este un important nod feroviar, rutier și aerian.

Transport
Sistemul extensiv al transportului public din București este cel mai mare din România. Este compus din sistemul de metrou de 71 km operat de către Metrorex și rețeaua transportului de suprafață—autobuze (106 linii[), troleibuze (18 de linii[23]), tramvaie (23 de linii[23]) și metrou ușor—operată de către RATB. Adițional, funcționează și rețeaua minibuzelor private. Există și companii de taxi (10.000 de taxiuri licențiate)
În București există în prezent două aeroporturi funcționale: Aeroportul Internațional Henri Coandă (inițial „Otopeni”) și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu (inițial „Băneasa”). Henri Coandă este cel mai mare aeroport al României deservind cinci milioane de pasageri în 2007 și fiind centrul principal pentru operatorul național TAROM. De acolo pleacă și sosesc zilnic zboruri din alte orașe din România precum și numeroase alte aeroporturi din Europa, America de Nord, Asia și Africa. Aurel Vlaicu este folosit de către companiile aeriene low-cost și pentru a deservi avioanele charter.

Transportul feroviar

București este nodul feroviar principal al companiei naționale Căile Ferate Române. Cea mai importantă stație feroviară este Gara de Nord din care pleacă și sosesc trenuri zilnice din diverse localități românești, precum și din orașe europene:

Belgrad (Serbia)
Budapesta (Ungaria)
Sofia (Bulgaria)
Viena (Austria)
Chișinău (Republica Moldova)
Kiev (Ucraina)
Salonic (Grecia)
Moscova (Federația Rusă)
Istanbul (Turcia)

Prin Gara de Nord trec zilnic 283 trenuri ale operatorului de stat CFR Călători[25] și 2 ale operatorului privat Regiotrans[26]. De asemenea există și alte gări: Basarab, Băneasa, Obor / Est, Progresul, Titan Sud și Sud. Din oraș pornesc 5 magistrale feroviare: 300 (București-Oradea), 500 (București-Bacău-Suceava-Verești), 700 (București—Brăila-Galați), 800 (București-Constanța), 900 (București-Drobeta-Turnu Severin-Timișoara-Jimbolia) și 3 linii secundare interoperabile: 901 (București-Pitești-Craiova), 902 (București-Giurgiu) și 903 (București-Oltenița).
Transportul rutier

Elementul de bază al rețelei străzilor urbane din București sunt bulevardele de mare circulație, care pleacă din centrul urban la suburbii. Axele principale (nord-sud, est-vest, nord-vest-sud-est) și două inele (interior și exterior) contribuie la reducerea aglomerației din trafic. Străzile în municipiu sunt de obicei înțesate în timpul orelor de vârf din cauza creșterii numărului mașinilor în anii recenți. În fiecare zi, peste un milion de vehicule circulă în interiorul orașului. Aceasta a rezultat în apariția gropilor, care acum sunt considerate ca fiind cea mai mare problemă de infrastructură a Bucureștiului.

București este principalul nod al rețelei drumurilor naționale române, fiind punctul de începere pentru trei autostrăzi (A1 spre Pitești și A2 spre Constanța, A3 spre Ploiesti) și nouă drumuri naționale (DN1 spre Oradea, DN1A spre Brașov, DN2 spre Suceava, DN3 spre Călărași, DN4 spre Oltenița, DN5 spre Giurgiu, DN6 spre Timișoara și Cenad, DN7 spre Nădlac și DN71 spre Sinaia).
Transportul pe apă

În ciuda faptului că se situează pe malurile râului Dâmbovița, fiindcă acest râu nu este navigabil, București nu a funcționat niciodată ca port, rolul acesta fiind rezervat pentru alte orașe, precum Giurgiu și Oltenița, aceste orașe fiind amplasate la distanțe mici: 65, respectiv 62 kilometri. În anul 2010, mai mulți politicieni au reluat ideea continuării construcțiilor la Canalul Dunăre-București de lungime de 73 km, care va lega orașul cu Dunărea,prin canalizarea râurilor Dâmbovița și Argeș. Potrivit primarului Capitalei, Sorin Oprescu, canalul este finalizat în proporție de 65%. Totodată, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, declara, în iunie 2010, că intenționează să includă proiectul în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Se așteaptă ca acest canal să devină o componentă importantă a infrastructurii de transport orășenești.
Administrație
Nivel regional
8 regiuni de dezvoltare
Nivel județean
municipiul București
41 de județe
Nivel local
Zone metropolitane
103 municipii (exclusiv București)
320 de orașe
2859 de comune
Alte diviziuni
Sate
Sectoare

Bucureștiul are un statut special în țară, fiind singurul oraș care nu aparține nici unui județ. Totuși, populația sa este mai numeroasă decât a oricărui județ.

Primăria administrează orașul și este condusă de un Primar General (actualmente Sorin Oprescu). Orașul are o suprafață totală de 228 km², pe care se întind 6 sectoare administrative, fiecare conduse de o primărie proprie. Sectoarele sunt dispuse radial (și numerotate în sensul acelor de ceasornic) astfel încât fiecare să aibă în administrație o parte a centrului Bucureștiului. Primăria Generală este responsabilă cu utilitățile (apa, transportul, bulevardele principale), iar Primăriile sectoarelor au responsabilitatea contactului dintre cetățeni și consiliile locale, străzile secundare, parcuri, școli și serviciile de salubrizare.
Împărțirea pe sectoare

Sectorul 1 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 227.717 locuitori și include cartierele: Aviatorilor, Aviației, Băneasa, Bucureștii Noi, Dămăroaia, Domenii, Dorobanți, Gara de Nord, Grivița, Victoriei, Pajura, Pipera, Primăverii, Chitila, și o mică parte din Giulești. În urma alegerilor din 2012, în funcția de primar de sector a fost reales Andrei Ioan Chiliman (USL).
Sectorul 2 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 357.338 locuitori și include cartierele: Pantelimon, Colentina, Iancului, Tei, Fundeni, Floreasca. În urma alegerilor din 2012, în funcția de primar de sector a fost reales Neculai Onțanu (UNPR).
Sectorul 3 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 399.231 locuitori și include cartierele: Vitan, Dudești, Titan, Balta Albă, Centrul Civic[28]. În urma alegerilor din 2012, în funcția de primar de sector a fost ales Robert Negoiță (USL).
Sectorul 4 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 300.331 locuitori și include cartierele: Berceni, Olteniței, Giurgiului, Văcărești, Timpuri Noi, Tineretului. În urma alegerilor din 2012, în funcția de primar de sector a fost reales Cristian Popescu-Piedone (USL).
Sectorul 5 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 288.690 locuitori și include cartierele: Rahova, Ferentari, Giurgiului[29], Cotroceni. În urma alegerilor din 2012, în funcția de primar de sector a fost reales Daniel Marian Vanghelie (USL).
Sectorul 6 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 371.060 locuitori și include cartierele: Drumul Taberei, Ghencea, Militari, Crângași, Giulești. În urma alegerilor din 2012, în funcția de primar de sector a fost ales Rareș Mănescu (USL).

Zona metropolitană
Articol principal: Zona Metropolitană București.

Zona metropolitană București (pe scurt ZMB) cuprinde actualmente aproximativ 2,4 milioane de locuitori (neoficial 3,4 milioane).[6] Conform proiectelor Primăriei București, ZMB urmează să fie mărită astfel încât să cuprindă 94 de unități administrativ – teritoriale, întinse pe circa 5.000 Km2.
Calitatea vieții

Conform studiilor despre calitatea vieții în orașele lumii, emise anual de firma de consultanță Mercer, Bucureștii se aflau pe locul 94 în topul mondial al calității vieții, în anul 2001,[30] și au coborât pe locul 108 în anul 2009.[31] Bucureștii sunt astfel pe penultimul loc în topul calității vieții, între capitalele Uniunii Europene, pe ultimul loc fiind capitala bulgară, Sofia.
Instituții, monumente și obiective turistice

În București își au sediul Parlamentul (Palatul Parlamentului sau Casa Poporului), Guvernul și Președinția României. De asemenea, își au sediul numeroase instituții de cultură, precum sunt: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de institute de cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, alte numeroase institute de învățământ superior, mari biblioteci (Biblioteca Academiei, fondată în 1867, circa 8 milioane volume; Biblioteca Națională, fondată în 1955, 7 milioane volume; Biblioteca Centrală Universitară, fondată în 1896, 2 milioane volume, incendiată în timpul Revoluției din 1989), ș.a.m.d.

Parcurile mai importante din oraș sunt Parcul Herăstrău (187 he), Parcul Cișmigiu (13 he), inaugurat în anul 1860, Parcul Tineretului (200 he) și Parcul Carol (36 he), inaugurat în 1906.
Arhitectură
Articol principal: Listă de clădiri importante din București.
Curtea Veche

Substanța medievală a Bucureștiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri și incendii. În plus, orașul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, și în decursul campaniei de “urbanism”[32] inițiate în secolul trecut de Nicolae Ceaușescu. Din nucleul orașului medieval de pe malurile Dâmboviței s-au păstrat vestigiile Curții Vechi (sec. XV – XVI) cu Biserica Domnească Buna Vestire, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (1545-1554). Biserica are un plan triconc, naosul ei este evidențiat printr-o turlă. Fațada trădează unele influențe moldovenești, dar zidăria formată din asize de cărămidă alternând cu porțiuni acoperite de mortar, imitând piatra fățuită, aparține deja formelor tipice arhitecturii Țării Românești. Portalul vestic cu decoruri în stil baroc brâncovenesc a fost așezat mai târziu, în 1715, în timpul scurtei domnii a lui Ștefan Cantacuzino. În proscomidiar s-au păstrat picturi murale din vremea edificării și din 1714/15, iar restul bisericii adăpostește picturi murale ale artiștilor academiști Constantin Lecca și Mișu Popp, din 1852. Turla a fost înlocuită în 1914.
Secolele XVI-XVII

Mănăstirea Radu Vodă (Sfânta Troiță) a fost ridicată pe vremea lui Alexandru II Mircea (1568-1577), dar a fost distrusă deja în 1595 de Sinan Pașa, pentru a fi în secolul al XVII-lea reconstruită și fortificată de către Radu Mihnea (1613-1620) și Alexandru Coconul (1623-1627). Atât elementele tradiționale (planul triconc, turla pe naos), cât și pronaosul supralărgit, încununat de trei turle, sunt influențate de formele bisericii mănăstirii din Curtea de Argeș. Decorul fațadelor este format din două registre de arcaturi din ciubuce, despărțite de un brâu median.

Din ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă, ctitoria marelui domnitor (1589-1591), s-a păstrat doar biserica de plan triconc tip Vodița II, care reprezintă prin pastoforiile supralărgite, cele două turle pe proscomidie și pe diaconicon și prin împodobirea fațadelor de cărămidă cu două registre de arcade oarbe o capodoperă a arhitecturii muntenești. Construcția a fost, împreună cu turnul-clopotniță din secolele XVI-XVIII, translată din fosta incintă monastică în 1986. Clădirea mănăstirii, care adăpostise până atunci Arhivele Statului, a fost distrusă.

Din secolul al XVI-lea datează și biserica mănăstirii Mărcuța (1586-1587), o ctitorie pe plan triconc cu turlă pe naos a marelui vistier Dan. În 1733 biserica a fost reînnoită și împodobită cu picturi murale, iar din 1945 până în 1957 ea a fost restaurată. Alte importante mărturii ale secolului al XVI-lea, Biserica Alba-Postăvari și biserica Spirea Veche, au fost distruse în primăvara lui 1984.
Biserica Domnească

În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuita (1647) după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curții. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), dar suferise în 1595 mari distrugeri.

Biserica Patriarhiei cu hramul Sf. Dimitrie cel Nou, ridicată sub domnia lui Constantin Șerban Basarab (1654-1658), dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeș, folosind proporții mai masive, mai ales în cazul unui monumental pridvor vestic. Interiorul bisericii a căpătat în secolul al XIX-lea un caracter unitar, prin înlăturarea zidului care despărțea pronaosul de naos și prin împodobirea cu un ansamblu de pictură murală în 1830. Deasupra ușii spre pronaos s-au păstrat imaginile ctitorilor din 1669. După mutarea mitropoliei de la Târgoviște la București în 1668, ea a devenit Catedrală Mitropolitană, și în 1925, după ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie, Catedrala Patriarhală. În apropierea acestei biserici se află ansamblul reședinței mitropolitane, dispus în pantă pe Dealul Viilor. În incinta acestui complex s-au păstrat unele construcții din 1698, aparținând fostei mănăstiri, printre care se numără poarta principală a edificiului, un paraclis cu galerie și treptele care duc spre portal. Acestea au fost reînnoite în 1723.

Mănăstirea Cotroceni din 1679 a fost complet demolată în 1985. Ea adăpostea mormântul lui Șerban Cantacuzino, biserica ei se distingea prin proporțiile armonioase și printr-o tâmplă bogat ornamentată. Tot o ctitorie a domnitorului Șerban Cantacuzino este și Biserica Doamnei (1683), care conține un ansamblu de pictură murală executat de zugravii Constantinos și Ioan.

Unul din monumentele importante ale stilului brâncovenesc este biserica Mănăstirea Antim (1713-1715), o ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanu. Perioada clasică a stilului este reprezentată aici de o ornamentică bogată, caracterizată de motive florale, de un pridvor monumental purtat de coloane și de un fronton semicircular care denotă influența barocului italian. Notabile sunt de asemenea porticele mănăstirii, cu coloane de piatră în torsadă, și bucătăriile ei cu bolți etajate pe trompe. Aripile de nord și de est ale edificiului monastic au fost demolate în 1984. În epoca brâncovenească este întemeiat de spătarul Mihail Cantacuzino și Spitalul Colțea (1702), prima instituție spitalicească din Țara Românească. Alte monumente ale stilului brâncovenesc clasic sunt: Biserica Fundenii Doamnei (1699), Palatul Mogoșoaia (1702) și Biserica Colțea (1695-1702), din ansamblul căreia s-a păstrat paraclisul din 1701-1702, ancadramentul cu decor dens al ușii spre pronaos precum și canaturile din lemn ale acestei uși. Picturile din paraclis aparțin lui Gheorghe Tătărescu. O fază târzie a stilului brâncovenesc era reprezentată de Mănăstirea Văcărești (1716-1722), o ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat distrusă în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Lăcașul monastic avea o ornamentică deosebit de bogată și era considerat drept o sinteză a arhitecturii sacrale tradițional românești. Alte monumente ale acestei epoci sunt Biserica Krețulescu (1722) și Biserica Stavropoleos (1724-1730), cu un pridvor bogat ornamentat. Așa-numita Biserică a lui Bucur Ciobanul, Biserica Bolniței Mănăstirii Radu Vodă, este, în pofida numelui care sugerează o ctitorie legendară, tot o construcție grațioasă din secolul al XVIII-lea. Din vremea lui Constantin Brâncoveanu datează și viitoarea Cale a Victoriei, stradă numită inițial Podul Mogoșoaiei, deoarece făcea legătura între reședința domnească de la poalele dealului Mitropoliei și palatul de la Mogoșoaia.
Secolele XVIII-XIX

Secolele XVIII și XIX constituie pentru arhitectura Bucureștiului perioada unei mari înfloriri. După o perioadă de tranziție, reprezentată prin bisericile Sf. Elefterie (1743), Olari (1758) continuă parțial formele tradiționale ale epocii brâncovenești, apar primele edificii construite în stil neoclasic (Palatul Ghica-Tei, 1822) sau neogotic (Casa Suțu din 1830, Biserica Sf. Spiridon Nou din 1852-1858). Din punct de vedere urbanistic Bucureștiul a cunoscut sub domnitorii fanarioți, deci până în 1821, și o puternică influență orientală, evidentă mai ales în amenajarea piețelor după modelul constantinopolitan, a așa-numitelor maidane, și în arhitectura caselor particulare și a celebrelor hanuri. Reprezentativ pentru aceste influențe este Hanul lui Manuc, construit în 1808 de către un negustor armean. Influența Parisului, a metropolei europene îndrăgite de români, și a școlii franceze de arhitectură devine hotărâtoare odată cu desăvârșirea Palatului Știrbey de către arhitectul francez Michel Sanjouand, în 1835. Lui Sanjouand i se datorează și planul paraclisului Palatului Știrbey cu un pridvor susținut de coloane dorice, precum și primele încercări de a dirija evoluția orașului conform unui plan urbanistic. Caracterul neoclasicist al palatului Știrbey este respectat și de modificările efectuate în 1881, după proiectul arhitectului austriac J. Hartman. Acestor modificări li se datorează fațada împodobită de cariatide și aripile laterale supraînălțate.
Palatul Casei de Depuneri și Consemnațiuni în 2009
Casa de Economii şi Consemnaţiuni la 1900

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea planul orașului căpătă treptat, și datorită proiectelor urbanistice inițiate de Sanjouand, un caracter reprezentativ prin formarea unui centru circular, trasarea unor magistrale largi, ridicarea de edificii monumentale pentru instituțiile din administrație și cultură, precum și prin amenajarea unor areale întinse ca parcuri. Astfel, parcul central al Bucureștiului, Cișmigiul, ia ființă la mijlocul secolului, după proiectele arhitectului peisagist german Wilhelm Meyer. Acesta va contribui și la continuarea Șoselei Kisseleff, care prelungea Calea Victoriei spre nord încă din 1832. Din păcate, noile curente în arhitectură au dus și la demolarea unor biserici, mănăstiri și hanuri medievale, precum și la impunerea cu orice preț a canonului francez în restaurare și reconstrucție. Clădirile “micului Paris” au schimbat aspectul vechiului oraș, din care s-au păstrat mai ales spațiile subterane greu de recuperat datorită impunerii unei noi structuri urbanistice. Numeroși arhitecți francezi, printre care nu s-a numărat nici unul de prim rang, au contribuit la impunerea neoclasicismului, apoi a romantismului și a eclectismului de școală franceză. Astfel, Palatul Băncii Naționale (corpul vechi) este o operă din 1883-85 a arhitecților Cassien Bernard și Albert Galleron. După planurile lui Paul Gottereau s-a construit Casa de Economii și Consemnațiuni de pe Calea Victoriei, cu o alură de catedrală eclectistă purtând o cupolă centrală de sticlă și metal, care îi conferă transparență. Același Gottereau a proiectat și clădirea Fundațiilor Regale, astăzi unul dintre corpurile Bibliotecii Centrale Universitare. Ion Mincu a fost inițial un promotor al școlii franceze de arhitectură, datorită anilor de studii petrecuți la Paris. Palatul Curții Supreme de Justiție, o operă din această perioadă a lui A. Ballu la care a colaborat Mincu, a devenit azi, după o perioadă îndelungată de renovare, sediul Curții de Apel București și a Judecătoriei Sectorului 5. Remarcabile mai sunt Catedrala Sfântul Iosif, construită de Friedrich Schmidt (1873 – 1884) în stil neogotic, și Ateneul Român, conceput de Constantin Baicoianu și Albert Galleron, construit între 1885 și 1888, a cărui perspectivă dinspre Calea Victoriei este dominată de o cupolă barocă și de un monumental portic de ordin ionic. Ateneul este o clădire caracteristică pentru stilul eclectic al capitalei, bazat pe structuri clasiciste, așa cum a fost el cultivat în Franța.
Secolul XX

Acest stil a prevalat și în arhitectura de la începutul secolului al XX-lea în București, în pofida diverselor curente secesioniste ale vremii. Astfel, fostul Palat al Poștelor, azi Muzeul Național de Istorie a României, construit în anul 1900 după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu (1847-1902), are un pridvor masiv de ordin pseudodoric, un parament cu rustica și diverse elemente decorative datorate în parte renașterii, în parte clasicismului. Un concept asemănător a stat la baza fostului Palat al Parlamentului (1907), azi Palatul Patriarhiei, după planurile lui Dimitrie Maimarolu (1859-1926). Clădirea Primăriei Municipiului București, ridicată între anii 1906 și 1910 de Petre Antonescu, ilustrează anumite tendințe retrospective ale începutului de secol, care vizau o renaștere a tradițiilor naționale în arhitectură, mai ales a stilului brâncovenesc. Idealul unei școli de arhitectură neoromânească se face remarcat și în opera lui Ion Mincu, de pildă în „Bufetul de la Șosea” de pe Șoseaua Kisseleff, din 1892. Tradiția arhitecturală moldovenească l-a inspirat pe arhitectul Nicolae Ghica-Budești, de exemplu în Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, azi Muzeul Țăranului Român, construit în etape între anii 1912 și 1939. Stilul neoromânesc nu a putut însă depăși canonul francez, reprezentat în primele decenii ale secolului de Palatul Regal al arhitectului Nicolae Nenciulescu (1932-1937), azi Muzeul Național de Artă al României, o construcție alcătuită dintr-un corp central și două aripi laterale care expunea un nu tocmai riguros neoclasicism, și de Arcul de Triumf, o operă a arhitectului Petre Antonescu (1922 și 1935/36). În anii ’30 își fac apariția primele modernisme ale secolului; astfel, cu Palatul Telefoanelor se ridică pe Calea Victoriei un mic Zgârie-nori de tip american.

În anii ’50 ai secolului al XX-lea au fost ridicate în centru unele clădiri reprezentative ale noii puteri, de exemplu Casa Scânteii (1956) sau Opera Română (1953). Opera, deși după un proiect stalinist, expune elementele de eclectism tipice pentru sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, în primul deceniu al dictaturii comuniste suprafața orașului s-a mărit în mod semnificativ prin construcția de noi cartiere de locuințe, care aveau parțial caracterul de oraș-satelit: Balta Albă, Drumul Taberei, Floreasca, Jiul-Pajura, Berenci, Calea Griviței. În primii ani ai lui Ceaușescu arhitectura s-a putut elibera în mare măsură de canonul stalinist. Între 1968 și 1970 a fost edificat Hotelul Intercontinental, până în 2004 cea mai înaltă construcție-turn din România, și tot în 1970 a fost terminată noua clădire a Teatrului Național, a cărei modernism a fost ulterior denaturat, la ordinul lui Ceaușescu, prin fațade cu arcade. Epoca lui Nicolae Ceaușescu a adus cu sine schimbări grave în structura urbanistică a capitalei. Construirea unui nou palat prezidențial și a Bulevardului Victoriei Socialismului s-a făcut cu prețul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova și Antim. Foarte contestată în noul ansamblu este Casa Poporului a arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului României. Lucrările la acest edificiu megaloman, care se întinde pe o suprafață de 350 000 m², au început în anul 1984. Construcției i se impută lipsa de unitate stilistică și proporțiile care ignoră modelul clasicist după care se orientează de fapt.

Lăcașe de cult și monumente dispărute.

Biserica Sf. Nicolae-Sârbi, începutul secolului al XVI-lea, demolată în 1985.
Biserica Crângași (1564) și cimitirul adiacent, distruse în 1986 pentru a face loc Lacului Morii.
Biserica Alba-Postăvari (1568), cu picturi murale de Anton Serafim, demolată în martie 1984.
Biserica Sf. Nicolae-Jitniță (1590) din Calea Văcărești, demolată în iulie 1986.
Clădirea Mănăstirii Mihai Vodă, 1591, demolată în 1984.
Biserica Spirea Veche, secolul al XVI-lea, reînnoită în secolul al XVIII-lea, demolată în aprilie 1984.
Biserica Enei (1611), avariată de o macara în timpul lucrărilor de reconstrucție după cutremurul din 1977 și demolată în primăvara aceluiași an. Acest lăcaș de cult cu un ansamblu important de pictură murală a fost prima victimă a demolărilor regimului ceaușist.
Biserica Sf. Vineri-Hereasca din secolul al XVII-lea, demolată în iunie 1987, doar la câțiva ani după renovare. Biserica era împodobită cu picturi de Dumitru Belizarie.
Biserica Sf. Spiridon-Vechi din secolul al XVII-lea, demolată în iulie 1987. În timpul demolării a fost furată icoana dăruită bisericii de către Patriarhul Silvestru al Antiohiei la 1748.
Mănăstirea Cotroceni din 1679, cu biserica din 1598, demolată în 1985.
Biserica Olteni, ctitorită în 1696, demolată în iunie 1987. În 1821, în timpul luptelor dintre eteriști și otomani, biserica servise arnăuților drept loc de rezistență și fusese avariată de bombardamente. Între 1863 și 1865 biserica fusese restaurată în stil neogotic[34]. Picturile murale executate de Gheorghe Tattarescu au fost parțial distruse, parțial furate în timpul demolării.
Aripile de nord și de est ale Mănăstirii Antim (1713-1715), demolate în 1984.
Mănăstirea Văcărești (1716-1722), cea mai însemnată mănăstire din București, demolată între 1984 și 1987. Dintr-o suprafață de cca 2.500 m² de frescă datând din timpul edificării au putut fi salvați de către prof. Dan Mohanu și studenții săi de la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu doar cca 140 m²[35]. Pictura murală care împodobea paraclisul locului de închinare a voievodului a fost aproape complet distrusă, cu excepția unor fragmente cu icoane sau scene biblice care au fost probabil furate de muncitorii șantierului de demolare.
Biserica Bradu Staicu, 1726, restaurată în 1875 de arhitectul Al. Freiwald, demolată în octombrie 1987. Odată cu biserica a dispărut pilonul mesei altarului, considerat a fi mai vechi decât biserica.
Biserica Mănăstirii Pantelimon, 1750, demolată în 1986.
Casa boierească a lui Dinicu Golescu (1777-1830), devenită ulterior reședință domnească și completată sub Carol I, între 1882 și 1885, cu un corp proiectat de către Paul Gottereau, a fost distrusă în 1927 de un incendiu și înlocuită cu Palatul Regal, ridicat între 1932 și 1937.
Biserica Izvor, 1785, demolată în 1984.
Biserica Sf. Troiță-Izvor, 1804, descrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea în nuvela Hagi-Tudose, demolată în octombrie 1987. Odată cu demolarea au dispărut numeroase obiecte de cult.
Teatrul Național, ridicat între 1846 și 1852 după planurile arhitectului Joseph Heft, demolat după avariile suferite din cauza bombelor germane din august 1944.
Clădirile de la sfârșitul secolului al XIX-lea de pe Calea Mogoșoaiei.
Două corpuri de clădire și capela Institutului Medico-Legal “Prof. Mina Minovici” din 1892, demolate în 1985. Capela din incinta instituției fusese o operă a arhitectului Paul Petricu. Mare parte din inventarul ei s-a pierdut în timpul demolării: lambriurile și stranele din stejar sculptat, mozaicul de deasupra intrării, pictura din absida altarului și vitraliile executate în Franța la începutul secolului al XX-lea.
Vilele și blocurile ridicate în perioada interbelică pe Splaiul Independenței, demolate între 1984 și 1987.
Biserica Gherghiceanu, 1939, demolată în 1984.
Biserica Crângași 2, 1943, demolată în 1982.
Biserica Mărgeanului, 1946, demolată în 1981.
Biserica Doamna Oltea, 1947, demolată în 1986.
Halele Centrale Obor – s-au aflat pe Lista Monumentelor Istorice din 2004, cu cod LMI B-II-m-B-19947 și au fost demolate în 2007.

Vechi hanuri

Prin arhitectura și mărimea lor, hanurile bucureștene reprezentau o atracție pentru călătorii care vizitau Bucureștii. Câteva din hanurile remarcabile prin arhitectura lor:

Hanul Constantin Vodă
Hanul Manuc
Hanul cu Tei
Hanul Bazaca
Hanul Galben

Educație
Universități de stat:

Universitatea din București
Academia de Studii Economice
Universitatea Politehnica București
Universitatea Tehnică de Construcții din București
Universitatea Națională de Arte București
Universitatea Națională de Muzică din București
Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu

Universități particulare:

Universitatea Româno-Americană
Universitatea Spiru Haret
Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir
Universitatea Nicolae Titulescu
Universitatea Hyperion
Universitatea Artifex
Universitatea Ecologică
Universitatea Titu Maiorescu
Universitatea Athenaeum
Universitatea Bioterra

Echipe sportive
Fotbal

A.S.C. Venus București
Colentina A.C. București
Româno-Americana FC București
Juventus București
Rapid București
Steaua București
Progresul București
Dinamo București
Sportul Studențesc

Rugby

RC Dinamo
RC Steaua
RC Aurel Vlaicu
RC Olimpia

Baschet

C.S. Rapid București
CS Dinamo București
CSA Steaua Turabo București
B.C. Dan Dacian Bucuresti

Handbal

Steaua HC
Dinamo Baumit
CSM București (feminin și masculin)
Rapid București (feminin)

Arte marțiale

C.S. Italo
A.S. Dacic Taekwondo Club
C.S. Dinamo București
C.S. Bushido Taekwondo
Steaua Wu-Shu
Ju Jitsu Club
Chelsea Bucuresti

Personalități născute în București

Printre cele mai cunoscute persoane născute în Capitală se pot enumera:

Nicolae Bălcescu (1819 – 1852), istoric și revoluționar
Petre Ispirescu (1830 – 1887), folclorist, scriitor
Alexandru Macedonski (1854 – 1920), poet și publicist
Constantin I. Nottara (1859 – 1935), actor de teatru
Lazăr Edeleanu (1862 – 1941), chimist, inventator
Ion Cantacuzino (1863 – 1934), academician, medic
Gheorghe Marinescu (1863 – 1938), academician, medic
Vintilă I. C. Brătianu (1867 – 1930), premier și ministru de finanțe în perioada interbelică
Iulia Hasdeu (1869 – 1888), scriitoare
Tudor Arghezi (1880 – 1967), scriitor
Henri Coandă (1886 – 1972), pionier al aviației
Grigoraș Dinicu (1889 – 1949), violonist, compozitor
Martha Bibescu (1889 – 1973), scriitoare, om politic
George Vraca (1896 – 1964), actor
George Călinescu (1899 – 1965), scriitor, publicist
Mircea Vulcănescu (1904 – 1952), economist, filozof
Elvira Godeanu (1904 – 1991), actriță
Edgar Papu (1908 – 1993), critic literar, academician
Nicolae Steinhardt (1912 – 1989), critic literar, scriitor
Gică Petrescu (1915 – 2006), cântăreț, compozitor
Neagu Djuvara (n. 1916), istoric, diplomat
Gabriel Popescu (n. 1932), balerin
Mircea Albulescu (n. 1934), actor
Dieter Pildner (n. 1940), artist plastic Land art
Florian Pittiș (1943 – 2007), actor de teatru, cântăreț
Mircea Lucescu n. 1945), antrenor de fotbal
Ilie Năstase (n. 1946), tenismen
Andrei Pleșu (n. 1948), scriitor, eseist, om politic
Corneliu Vadim Tudor (n. 1949), scriitor, om politic
Adrian Năstase (n. 1950), om politic
Mircea Geoană (n. 1958), om politic
Maia Morgenstern (n. 1962), actriță.

Orașe înfrățite

Sunt 13 orașe înfrățite cu București:

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Londra, Anglia
Rusia Moscova, Rusia
Grecia Atena, Grecia
Statele Unite Atlanta, Statele Unite din 1994
Republica Populară Chineză Beijing, China din 21 iunie 2005
Ungaria Budapesta, Ungaria din 1997
Republica Moldova Chișinău, Republica Moldova
Germania Hanovra, Germania
Canada Montréal, Canada
Bulgaria Sofia, Bulgaria
Cipru Nicosia, Cipru din 2004
Nigeria Lagos, Nigeria
Brazilia São Paulo, Brazilia
Franța Paris, Franța

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s