Bursa

      Termenul desemneaza o institutie cu putere de autoreglementare, specifica economiei de piata libera – bursa – ca forma organizata de schimb pentru marfuri si valori.

In esenta, notiunea indica locul de intalnire a negustorilor si oamenilor de afaceri, in sensul unui spatiu de concentrare a cererii si ofertei. Acest continut rezulta din definitiile date in limbajul de specialitate.
Astfel „Legea romana asupra burselor” din 1929 – „Legea Madgearu” – se arata ca „bursele sunt institutii publice create in scopul de a reuni pe comercianti, industriasi, producatori, armatori si asiguratori in vederea negocierii valorilor publice si private, monedelor, devizelor, marfurilor, productelor, inchirierii vaselor si acoperirii riscurilor de tot felul” .
Prin urmare bursa este o piata, care se particularizeaza prin obiectul tranzactiilor si modul de organizare si functionare.
In domeniul dreptului se apreciaza ca bursele sunt institutii unde se negociaza (se vand si se cumpara) valori mobiliare sau marfuri, dupa o procedura anumita si numai de catre anumiti intermediari, sub supravegherea autoritatilor.

Caracteristicile pietelor bursiere

Natura specifica a bursei este data de o serie de caracteristici ce vor fi prezentate mai pe larg in cele ce urmeaza.
Piata de marfuri: Bursele sunt locuri de concentrare a cererii si ofertei pentru marfuri, precum si pentru diferitele tipuri de hartii de valoare. Daca la inceputul lor, pietele bursiere erau organizate pentru tranzactionarea in egala masura a marfurilor si valorilor, ulterior s-a produs o separare intre cele doua categorii de burse.
Bursele sunt centre ale vietii comerciale, piete unde se tranzactioneaza marfuri, titluri pe marfuri, active monetare si financiare, care au anumite caracteristici:
– sunt generice; se individualizeaza prin masurare, numarare sau cantarire
– sunt fungibile; pot fi inlocuite unele prin altele
– au caracter standardizabil; marfa poate fi impartita pe loturi omogene
– sunt depozitabile; permit executarea obligatiilor contractuale la o anumita perioada de la incheierea tranzactiei
– au un grad redus de prelucrare; mentinerea caracterului de produs de masa, nediferentiat, omogen.

Piata simbolica

Unul dintre principalele obiective ale organizarii schimburilor in cadrul bursei il reprezinta asigurarea operativitatii tranzactiilor comerciale si financiare, realizarea acestora pe o baza standardizata.
Necesitatea extinderii si intensificarii schimburilor a generat o tendinta de dematerializare a marfurilor, de la bunuri determinate fizic trecandu-se la mostre si esantioane reprezentative. Pe masura consacrarii de uzante comerciale s-a trecut de la esantion la tipuri si denumiri uzuale, adica la calitati abstracte de marfa, pe baza carora se incheie tranzactii comerciale. Astfel bursa simplifica la maxim activitatea de tranzactionare si reduce negocierea la elementele sale esentiale: sensul operatiunii (vanzare sau cumparare), marfa, cantitatea, pretul si termenul de livrare.
Bursa nu mai este o piata originara, pe care se vand si se cumpara marfuri fizice, ci o piata derivata pe care se vand si se cumpara titluri pe marfa.
Dovada existentei marfurilor se face cu un document acceptat de comercianti: recipisa (actul) de depozit pentru marfurile aflate in antrepozite si conosamentul pentru marfurile incarcate pe vas. Transferul proprietatii asupra marfii, deci executarea obligatiilor contractuale de livrare, se realizeaza prin transmiterea documentului respectiv. Bursa nu isi asuma rolul de realizare a tranzactiei in forma sa fizica, miscarea marfurilor avand loc in afara acestei piete.

Piata organizata si libera

Bursa este o piata organizata in sistem de autoreglementare, in sensul ca tranzactiile se realizeaza conform unor principii, norme si reguli cunoscute si respectate de catre toti participantii. Aceasta nu inseamna administrarea pietei, ci reglementarea ei in scopul obtinerii unui sistem ce garanteaza caracterul liber si deschis al tranzactiilor comerciale si financiare.
Nu pot fi tranzactionate la bursa decat marfuri sau valori pentru care exista concurenta libera, pentru care oferta provine de la un numar suficient de mare de ofertanti, cererea este solvabila si relativ constanta, astfel incat sa nu apara posibilitatea unor concentrari in scopul manipularii pretului.

Piata reprezentativa

Bursa este o piata reprezentativa in care se stabileste pretul marfurilor pentru care ea constituie o piata organizata – cotatia bursei – element ce serveste drept reper pentru toate tranzactiile comerciale sau operatiunile financiare care se desfasoara in tara respectiva, iar in cazul marilor burse, in intreaga lume.

Istoricul burselor de marfuri

Aparitia si formarea burselor de marfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a inceput in urma cu aproximativ 2000 de ani in Grecia si Roma Antica si continua si astazi. Daca ar fi sa alegem oricare din produsele tranzactionate azi la bursa si am incerca sa-i traversam evolutia pe piata de-a lungul istoriei, am gasi ca acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfa (barter), contractul cu plata si livrare imediata (spot), contractul cu plata si livrare ulterioara stabilirii pretului (forward) si contractul la termen (futures si options).
Darul si schimbul de marfa dateaza de la inceputul civilizatiei. A treia faza, contractul spot, poate fi considerata ca adevaratul inceput al pietelor de marfa organizate.
Pana in anul 1600 comertul in Europa si Asia nu a fost destul de intens pentru a permite sustinerea activitatii comerciantilor locali sau a pietelor locale. Periodic, targurile serveau ca piete de desfacere pentru arii geografice intinse.

Treptat, a aparut o retea de targuri specializate si bine organizate. Existau reguli precise care stabileau unde, cand si cum pot vinde comerciantii, in functie de tipul de marfa oferit. S-a introdus interdictia contractarii in afara acestor targuri, pentru a preveni acumularea unei cantitati mari de marfa care ar fi permis ulterior controlul pretului.
Cu timpul, s-au constituit asociatii de comert care reprezentau interesele noii clase de comercianti. Disputele din afaceri erau solutionate in tribunale special infiintate, prin aplicarea codului comerciantului.
Odata cu cresterea numarului de tranzactii s-a introdus ca mijloc de schimb „scrisoarea de targ”. Aceste scrisori permiteau amanarea platii unei marfi, deci o extindere a creditului. Comerciantii aveau posibilitatea sa circule din targ in targ regland platile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de targ, platind la sfarsit eventualele datorii ramase, in bani. Asa a aparut piata spot (cash). Adesea, comerciantii prezentau esantioane din marfa lor, urmand ca plata – in bani sau cu scrisoare – sa se faca numai atunci cand titlul trecea la cumparator.

Se considera ca radacinile comertului la termen se afla in sistemul de targuri medievale japoneze, care a permis Japoniei sa dezvolte si sa organizeze piata la termen incepand cu anul 1697, cu aproape un secol si jumatate inaintea Statelor Unite ale Americii.
Denumirea de „bursa” provine de la orasul Bruges, unde aceste adunari se tineau la Hotel des Bourses, numit asa dupa un senior din vechea si nobila familie van den Boursen care il construise si pe al carui frontispiciu erau sculptate in piatra trei pungi (fr. bourse). Aici se intalneau bancherii si negustorii pentru a negocia bani, metale pretioase, hartii de valoare si marfuri. Cu timpul, locurile de intalnire ale comerciantilor au primit denumirea de burse.

Primele burse de marfuri in lume

Prima bursa, in acceptiunea moderna, a fost cea de la Anvers, infiintata in anul 1531. Bursa din Anvers avea o cladire proprie unde se incheiau tranzactii cu marfuri coloniale.
In anul 1554 s-a infiintat la Londra o bursa denumita „Royal Exchange”, care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare.
In anul 1639 apar la Paris o serie de agentii de schimb in domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse si Rouen, iar spre sfarsitul secolului al XVII-lea, la Montpellier.
In Germania, la jumatatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, Nürnberg si Hamburg, iar la inceputul secolului al XVII-lea, bursa din Berlin.
La inceputul secolului al XVII-lea la Amsterdam marfurile se puteau negocia in baza contractelor „options” prin care se permitea convenirea unui pret in baza caruia cumparatorul obtinea de la vanzator dreptul de a cumpara o cantitate de marfa la o data stabilita in viitor.

Burse au mai fost infiintate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.
In secolul al XVIII-lea si in prima jumatate a secolului al XIX-lea in Olanda si Anglia comertul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare si industriale.
In 1848 si-a inceput activitatea Chicago Board of Trade ca bursa de grane.Cativa dintre cei mai priceputi comercianti de grane au hotarat sa se reuneasca intr-o bursa organizata de cereale – CBOT. Odata cu aparitia unei burse organizate, care oferea un loc de intalnire centralizat, investitorii bogati au vazut o oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde sa-si depoziteze granele pentru consumul pe un an intreg.   Aceasta a ajutat la solutionarea problemelor legate de oferta de grane care existau in trecut in America si a contribuit la stabilirea preturilor cerealelor pentru tot cursul anului. In acest interval de timp s-a produs transformarea comertului „spot” in comert „la termen”, proces aparut pentru prima data

intr-o forma asemanatoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade in 1865. Chicago devenise in acel moment capitala mondiala a cerealelor.    Acest gen de comert s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin.
In 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la inceput unt, oua, branza, pasari domestice si alte produse agricole. Mai tarziu, aceasta a fost numita Bursa de Unt si Oua din Chicago (Chicago Egg&Butter Board). In cele din urma, aceasta a inceput sa tranzactioneze tipuri de marfa atat de multe si diverse, incat, in 1919, a fost numita mai aproape de realitate, Chicago Mercantile Exchange. Cateva dintre marfurile tranzactionate in acel timp erau cartofii, ceapa si pieile de vita iar din perioada anilor 1950, curcanii, ouale inghetate si slanina de porc au fost adaugate marfurilor care se tranzactionau la CME. Astazi se lucreaza cu patru grupe de produse: marfuri agricole, valute, dobanzi si indici bursieri.

In 1880 doar graul, porumbul, ovazul si bumbacul faceau obiectul tranzactiilor la termen. Cu timpul, gama produselor tranzactionate le termen s-a extins cu materii prime industriale (cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice. Dezvoltarea pietelor la termen, cresterea semnificativa a numarului de tranzactii au determinat, ca incepand cu anul 1971, sa se diversifice gama produselor tranzactionate la termen cu metale pretioase (aur, argint, platina), devize, titluri financiare cu venit fix si indici bursieri.
In 1972, CME inaugureaza tranzactionarea contractelor futures pe valute – primele contracte futures financiare, iar in 1975 CBOT lanseaza primele contracte futures pe rata dobanzii. In 1982 Kansas City Board of Trade initiaza primele contracte futures pe indici bursieri.
Este de remarcat faptul ca desi CBOT lansase contracte futures pe grane inca din 1865 si CME contracte futures pe oua si unt inca din 1919, prima lege care venea sa reglementeze „pietele de contracte” a fost adoptata abia in 21 septembrie 1922 – „Legea tranzactiilor futures cu cereale”(The Grain Futures Act of 1922).

Legea superviza tranzactiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzactionare si prevenirea manipularii pietelor. Crahul bursier din 1929 si criza economica de la inceputul anilor ’30 au grabit adoptarea in 1936 a „Legii bursei de marfuri”(The Commodity Exchange Act of 1936).
Istoria s-a repetat in ceea ce priveste reglementarea contactelor futures de pe pietele financiare. Desi acestea erau cunoscute inca din 1970 si au fost lansate in 1972, legea care le reglementa a fost adoptata in 23 octombrie 1974.
O crestere deosebita a interesului pentru tranzactiile la termen s-a inregistrat intre anii 1975-1985, fapt evidentiat de volumul contractelor pe pietele americane si engleze.
In prezent, numarul burselor care functioneaza in lume trece de 100, din care 18 sunt in SUA, 11 in Anglia, 8 in Germania, 7 in Franta. Exista azi 60 de burse futures si de optiuni raspandite in 37 de tari.
Odata cu schimbarile petrecute in tarile din Europa Centrala si de Est s-au facut eforturi in vederea organizarii unor piete bursiere si in tarile din aceasta zona.

Rezultate si perspective
De la lansarea contractelor futures in iulie 1997 si pana la finele anului 1999 in ringurile BMFMS au fost realizate 431.007 contracte futures, totalizand un volum al tranzactiilor de 3472,6 miliarde lei, iar in piata optiunilor au fost tranzactionate 15.449 optiuni call si put.
Pana in prezent, in cele 16 cursuri organizate de catre BMFMS, au fost pregatiti peste 400 de operatori pentru pietele futures si de optiuni.          Actualmente, pe piata futures sibiana activeaza reprezentanti a 31 agentii de brokeraj din 20 judete ale tarii si din Bucuresti.
In ringurile Bursei sunt acceptati numai operatori care au obtinut atestatul de operator pentru pietele futures si de optiuni in urma absolvirii unui curs organizat de BMFMS.
In momentul actual BMFMS este singura bursa din tara cu agentii de brokeraj (pentru contracte futures si options) care ofera clientilor lor urmatoarele servicii:

  •  instrumente de management al riscului valutar si posibilitati de management al portofoliului de investitii;
  •  strategii de acoperire a riscului, mecanisme de identificare a riscului si posibilitati de transferare a acestuia care sunt indispensabile pentru investitori.

In anul 2000, activitatile Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu se vor concentra spre extinderea gamei de produse oferite si spre largirea numarului de participanti la pietele la termen.
Politica Bursei este aceea de a oferi servicii de calitate, de a realiza o buna administrare a resurselor de care dispune pentru mentinerea comisioanelor la un nivel redus.
Obiectivele principale ale BMFMS sunt:

  • extinderea oportunitatilor oferite investitorilor;
  • posibilitati eficiente pentru acoperirea riscului;
  • o mai mare lichiditate a pietei;
  • costuri de tranzactionare reduse.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s